Părintele Arsenie Boca: „Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer"!

„Dacă nu alăptaţi copii,

veţi alăpta cancer!"

„Nu creşteţi câini creşteţi copii.

Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii"

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat şi un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraş. Venise pentru că se gândea că va fi chemat şi el în război şi să primească binecuvântare. Când a ajuns în faţa Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ţi-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viaţa". Atât i-a spus. Şi aşa a fost.

El îşi luase o fată bogată cu pământ nesfârşit. Când au venit comuniştii, i-au luat şi pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)
Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată şi aceasta de Părintele Arsenie. Când eram căsătorit cu prima soţie, 1-am rugat să mijlocească ca să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus că soţia avusese două sarcini extrauterine. Dânsul mi-a răspuns: „Minte, mă, dar dacă n-a vrut să alăpteze copii, va alăpta cancer". Într-adevăr, a murit de tânără, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)
Stăteam cuminte şi aşteptam să-mi vină rândul. Păriniele tuna şi fulgera împotriva păcatului, la creştini, iar eu mă făceam tot mai mică, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap şi cu pantofii încălţaţi în galoşi, Părintele Arsenie catehiza, predica, mustra şi binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoşat...
Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe faţă cu azot şi era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a- i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul 1-a străpuns cu privirea, după care 1-am auzit spunând: „De ce crezi tu, creştine, că te-ai ars chiar pe faţă, ca să fii respingător pentru toată lumea? ". Bărbatul amuţise. „Să-ţi spun eu de ce...Ţi-ai bătut joc de o fată în tinereţe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta şi este şi stearpă pe deasupra,, fiindcă a avortat, ca să evite ruşinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit şi tu, dar ai împins-o şi pe ea spre păcat! Acum plăteşti cu suferinţa asta...". Omul îşi plecase ochii în pământ şi plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.

O femeie trecută de 60 de ani, din Sâmbăta de Jos, se plângea că fiul ei s-a apucat de băut şi o bate cu lanţul de câte ori se îmbată. Părintele a ascultat-o, privind ţintă în ochii săi, apoi 1-am auzit cum ridică vocea: „Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le -ai făcut! Ştii ce însemnă asta? Auzi acum: asta însemnă tot atâtea suflete care s-au dus pe lumea cealaltă, fără a.fi fost botezate şi nu vor putea intra în Împărăţia Cerurilor din cauza ta! În schimb, tu ai strâns bani şi ţi-ai făcut ditamai cavoul, de parcă după moarte vei rămâne acolo". (Lucia Chima, Şinca Veche)

A venit un om la Părintele Arsenie. Îi zice Părintele: „Ai venit împreună cu soţia şi cu fetiţa". „Da". „Mă, dacă se duce de 7 ori la uşa cămării şi nu ştie de ce s-a dus, îşi pierde mintea. Mă, de ce nu lăsaţi copiii să vină la rând? Şi tu ţi-o pierzi mă; să te laşi de băutură şi de fumat".
Odată, o femeie însărcinată de la Sibiu s-a dus la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Când a văzut-o, Părintele i-a zis: „Mă, du-te repede să nu scapi trenul". „Păi, Părinte, zice, eu am venit să...". „Nu mă, mergi repede să nu scapi primul tren". Femeia a plecat supărată, gândindu-se: „De ce n-o fi vrut Părintele să vorbească cu mine?". A ajuns în Sibiu noaptea la ora 1. Când ă intrat în casă i s-a rupt apa. A dat telefon după Salvare, iar la ora 4 a născut un copil, pe care 1-a botezat Ioan.

Altădată, stăteam la Sibiu, la coadă la pâine. În spatele meu s-au aşezat doi domni. Unul dintre ei zice către celălalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând că are cancer. A fost la o grămadă de doctori, la Bucureşti, la Mediaş, la Cluj . Toţi i-au spus că are cancer. Eu îi zic: „Am auzit că există un om care-ţi spune de toate. Hai să mergem la el. Omul acela stă dincolo de Bucureşti, la Drăgănescu"». Atunci, mi-am dat seama că e vorba de Părintele Arsenie. Domnul din spatele meu continuă: «Când am intrat pe poartă, în curtea bisericii, văd că omul acela iese din biserică şi-mi zice: „Hai, măi, că de când te aştept. Ai reuşit în şfârşit să-l aduci?" şi către prietenul meu bolnav: „Mă, să nu te mai duci la doctor, că ştii ce-ţi spune: sapa şi lopata. Mă, n-ai cancer, dar să te laşi de băutură şi de fumat. Şi să lăsaţi copiii să vină la rând". Acum s-a făcut sănătos; nu-1 mai doare nimic, s-a lăsat de băutură şi de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ».

S-au dus două doamne la Drăgănescu, la Părintele. Părintele o întreabă pe una dintre ele: „Câţi ani ai?". Ea zice: „33″. „Şi câţi copii ai avut? Îţi spun eu: 32″. Eu mă gândeam că nu putea să aibă tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi că facea chiuretaje şi de 3-4 ori pe an. Pe urmă, Părintele a întrebat-o şi pe cealaltă doamnă câţi copii a avut şi i-a spus că a făcut semne la piciorul de la masă şi a ajuns până sus. Zice Părintele: „Doi dintre ei ţi-au spus: «Mamă, de ce nu ne-ai lăsat să venim pe lume, că ne făceam sfinţi». Vezi mă, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert".

Părintele Arsenie ţinea foarte mult ca mamele să lase copiii să vină pe lume. Zicea că sfârşitul lumii vine când copiii nu se mai nasc şi când mulţi oameni vor muri înecaţi sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, că noi trebuie să plătim sângele şi păcatele celor ce nu vor să ştie ce e păcatul, ale acelora care umblă în plăceri şi omoară (părinţii pe copii şi copiii pe părinţi).

Să nu ne mulţumim numai că 1-am cunoscut pe Părintele Arsenie, ci să şi ascultăm ce ne-a învăţat. Să iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru, ca să-i facem o mare bucurie lui Dumnezeu. (Maica Glicherin)

Într-o zi de joi, dimineaţa, în vara anului 1973, am ajuns la Drăgănescu. Biserica era deschisă şi nu erau credincioşi ca de obicei. Am intrat şi am sărutat icoana de la tetrapod, apoi am îngenuncheat şi am început să plâng, reproşându-mi şi zicând în gând: „De ce voi fi venit şi eu aici? Să mă vadă şi pe mine Părintele Arsenie cât de netrebnică şi păcătoasă sunt?". Atunci am auzit o voce tunând din altar: „Cine-i măi, acolo, care plânge şi nu vrea să vină?". Ne- am ridicat şi ne-am îndreptat spre altar. Soţul meu, fiind preot, a intrat. Apoi, Părintele mi s-a adresat şi mie, zicând: „Hai şi tu, să -ţi văd , faţa". Am dat la o parte, cu sfială, perdeaua de la uşa diaconească şi 1-am salutat. Părintele mi-a răspuns: „Ai faţa luminoasă".
Apoi a început să vină lume cu diverse probleme. Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3-4 copii. Dacă nu naştem câţi vin, păcatul cade pe cei care sunt în viaţă. Eu nu puteam să suport ca din cauza mea să sufere copiii. Având patru copii, mă gândeam că eu sunt bine... Dar când a ajuns la mine, i -am arătat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii şi mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu să mai faci un copil". Am răspuns: „Dacă va vrea Dumnezeu". Avusesem o problemă cu o sarcină care s-a oprit din evoluţie şi nu ştiam dacă voi mai putea naşte. I- am mărturisit acest lucru Părintelui şi dumnealui mi-a zis: „Tu să trăieşti viaţă normală, fie să mori la datorie. Nici abuz, nici refuz şi viaţă curată în timpul sarcinii". Apoi a zis: „Ai grijă şi nu asculta sfaturile soacrei, dar cinsteşte-o ca pe o mama". Mama zicea către mine, când vedea că sunt însărcinată: „Nu vedeţi cât vă e de greu? Ce veţi face când vor fi mari?". Am reprodus şi alte argumente, dar Părintele a zis, parcă mâhnit: „Ca să trăiţi, măi, ca să trăiţi". Nu ştiam ce vrea să spună, atunci.

Au urmat alte încercări. Mergeam la Părintele şi el îmi repeta: „Viaţă normală, fie să mori...". După alte trei opriri din evoluţie şi o sarcină moartă (înainte cu 3 zile de a se naşte) m-am dus iar la Părintele. În ziua aceea Părintele nu vorbea cu nimeni. Totuşi, cu soţul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sărutat mâna. Mai târziu, plângând şi rugându-mă în gând, am zis: „Ajută-mă Părinte Arsenie...". S-a oprit din lucru şi s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Eşti însărcinată!". După vreo săptămână, mi-am dat seama că e adevărat. S-a născut al cincilea copil, o fetiţă mai voinică decât toţi. Apoi, în 1981 s-a mai născut încă o fetiţă.

Anii au trecut. Copiii cei mari au fost toţi la Părintele. Învăţau foarte bine, aveau burse (bursă republicană sau bursă obişnuită). Fetele mai mici au avut burse pentru străinătate, de câte trei luni. Mama a trăit 92 de ani. Până să moară, zicea tot timpul: „Am văzut puterea lui Dumnezeu". Adică, toţi copiii mei au ajuns bine: fata cea mare, profesoară; o fată, medic; băieţii, unul preot locotenent colonel şi celălalt arhiereu; o fată, cadru universitar şi ultima născută, încă studentă.

În anul 2001, înainte ca cel de-al şaselea copil să-şi termine studiile, soţul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nici o şansă de supravieţuire. În disperarea mea, am strigat şi la Părintele Arsenie, spunându-i: „Părinte Arsenie, eu te-am ascultat şi am făcut cum ai zis, acum ce fac? Ajută-mă!". Minunea s-a întâmplat. Soţul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile şi rugăciunile Părintelui Arsenie. (Emilia Şpan, Sibiu)

Când a venit mama prima data de la Părintele, de la Drăgănescu, era plină de bucurie: găsise Calea. Găsise un om care voia să facă ceva pentru ea, pentru noi şi pentru casa noastră, un om dispus să ne înveţe şi să ne ajute să facem voia lui Dumnezeu. Mama voia să se elibereze de tot răul din lumea aceasta. A mers şi cu tata la Drăgănescu. Văzându-1, Părintele i-a spus mamei: „Da, l-ai adus şi pe el". L-a iubit Părintele pe tata, deşi, în vremea aceea, tata era un om fără răbdare. Îmi povestea mama că Părintele avea puterea să scoată tot duhul rău din om. După ce mergeau la Părintele, se simţeau eliberaţi, bucuroşi, liniştiţi.
Mama a spus să mergem şi noi (eu şi soţul meu) la Părintele. I -am spus că noi nu avem probleme. Totuşi, era ceva care mă îngrijora şi anume cum să-mi împac eu viaţa conjugală, în aşa fel încât să nu ajung să săvârşesc un păcat mare, cum este avortul.

Ajungând în biserică, am văzut că oamenii aşteptau să dea pomelnice sau să se înscrie pentru a putea vorbi în ordine, în faţă fiind părintele Bunescu. M-am aşezat şi eu la rând şi soţul meu a mers la intrarea în biserică ca să cumpere lumânări. Părintele Bunescu s-a dus la el şi i-a spus că Părintele Arsenie ne aşteaptă în faţă, la strană. Sunt momente în viaţă când timpul stă parcă în loc, când nu mai e nimic în jur, când mintea e înălţată şi desprinsă de cotidian şi doar bucuria şi liniştea te învăluie.

Minunat lucru ne vorbea Părintele Arsenie despre ceea ce cugetam în tren. Noi trebuie să lăsăm să împlinească Dumnezeu mila Sa cu noi. Să lăsăm să se nască copiii, să nu recurgem la practici pe care, noi fiind asistenţi medicali, le cunoşteam bine. Şi ne-a exemplificat mijloacele „anticoncepţionale" din vremea aceea. Asemenea unui medic desăvârşit, ne-a explicat fiecare metodă la ce patologie duce, dintre bolile expuse cea mai gravă fiind cancerul. De asemenea, ne-a spus că lipsa unor relaţii normale în familie duce la starea rea de nervozitate, tulburări psiho-afective, dereglări endocrine sau legături extraconjugale.

Iar ca un preot desăvârşit, ne-a explicat faptul că avortul este un mare păcat şi că odată făcut, vom suferi prin copiii pe care îi avem prin boli şi neputinţe, ca să ne dăm seama de păcatul săvârşit. Ne priveau doi ochi albaştri, senini; Părintele ne vorbea cu o voce blândă, caldă. I-am sărutat mâna care ne-a binecuvântat, care ne-a mângâiat sufletul. Eram cei mai fericiţi.

A doua oară când 1-am căutat, eram însoţită de tatăl meu. Când Părintele s-a oprit în faţa mea, deşi biserica era plină de oameni, aveam aceeaşi nelinişte, pe care am mărturisit-o cu glas tare: „Cum să fac să nu am prea mulţi copii?". Era glasul lumii în cuvintele mele. Probabil mă îngrijora să fac voia lumii, să fiu în rând cu lume dar nici să nu greşesc, să nu supăr pe Dumnezeu. Vorbele mele au fost ca un tunet pe cer senin pentru femeile din biserică, pentru tata; probabil ştiam asta, dar în faţa Părintelui nu eram doar cu mintea, eram şi cu sufletul. În faţa Părintelui, nu puteai să măsluieşti lucrurile, să le „îmbrobodeşti" şi să pară altfel decât sunt. Probabil aşa vom răspunde şi în faţa lui Dumnezeu – păcatele vor fi descoperite, nu învăluite în aburul minciunii. Cât s-a mai mâhnit Părintele auzindu-mă! Mama mi-a zis: „Cum ai putut să spui aşa ceva?" şi toată lumea a auzit: „Dacă mai ţii în suflet grija asta, nici să nu mai vii la mine. Dacă s-ar mai întâmpla să gândeşti aşa, o să fii ca o mamă criminală, o să fii în stare să ucizi. Nu vrei copii, trăiţi ca fraţii".

Am ieşit supărată de acolo, dar nu eram supărată pe Părintele. Oare ce ne stăpâneşte mintea şi voia şi de ce nu am putut primi cu tot sufletul şi fiinţa mea cuvintele spuse când 1-am întâlnit prima data pe Părintele? Cum am putut trăi cu neliniştea aceea atâţia ani câtă rătăcire stăpâneşte lumea şi pe fiecare om, dacă nu se lasă deplin în voia lui Dumnezeu şi dacă se abate de la „Cărarea Împărăţiei".

Am plecat totuşi, gândind că nu trebuia altceva, decât să privesc în sufletul meu şi să văd cât îmi sunt de dragi copiii mici. Câtă durere e să ucizi lucrul cel mai minunat de pe lumea aceasta, cel mai frumos şi desăvârşit dar al lui Dumnezeu – copilul, viaţa. Nimic nu se aseamănă cu o fiinţă nou născută. Nimic nu schimbă viaţa omului atât de mult ca momentul când se naşte un copil.(o credincioasă – 2; Sibiu)

Odată, am plecat spre Drăgănescu în pantaloni, crezând că e un lucru bun şi gândindu-mă că am să mă schimb în fustă înainte de a da ochii cu Părintele. Când am ajuns la Drăgănescu, am făcut ceea ce îmi propusesem, în spatele bisericii. Apoi am intrat în biserică, unde era foarte multă lume. După câteva minute, Părintele s-a întors şi a spus: „Mă, a mers un bărbat după biserică; aştept să intre, dar nu mai apare. Unde-o fi?". De atunci n-am mai îmbrăcat pantaloni. Tot legat de pantaloni, o doamnă 1-a întrebat odată pe Părintele dacă, în caz de neputinţă, poate purta pantaloni. Părintele i-a spus că poate purta, dar numai pe sub fustă. Referindu-se la căsătorie, Părintele a spus că fiecare sac îşi găseşte petecul lui. Şi mai zicea Părintele: „Nu creşteţi câini; creşteţi copiii care nu au părinţi".(o credincioasă – 1; Sibiu)
Părintele a făcut Sfânta Liturghie într-o duminică, la Sălişte. La sfârşit a miruit. A trecut prin faţa lui o doamnă cu fetiţa în braţe. Părintele Arsenie îi zice: „N-ai răbdat până nu te-ai culcat cu bărbatu-tău azi noapte. Du-te, du-te". Şi a miruit numai fetiţa.
În biserică la Drăgănescu, o cetăţeancă îi spune Părintelui: „Părinte, băiatul meu are 38 de ani şi nu se poate însura". Părintele i-a zis: „E şi normal! Doar pe ceilalţi copii i-aţi trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura". (Silvia Pătrucean, Sibiu)

Despre fetele tinere, Părintele Arsenie spunea că „trebuie să se mărite, însă mai uşor se mântuieşte un bărbat, decât se mărită fericit o fată". Mie îmi argumenta avantajele vieţii de căsnicie, dar atunci nu 1-am înţeles... (Pr. Bunea Victor, Sibiu)
Prima mea întâlnire cu Părintele a fost la Drăgănescu. Biserica era plină de lume. Se sta la rând; Părintele vorbea cu fiecare persoană, dar puţin; după ce vorbea cu tine, ieşeai afară, căci lumea venea continuu.
Eram căsătorită şi aveam doi copii. Soţul bea mult. Era gras şi roşu. Când m-a văzut, Părintele a spus: „Tu ai să rămâi văduvă". M-am cutremurat şi nu am mai putut zice nici o vorbă. M-am întors acasă, fără să spun nimic soţului şi copiilor. Mă gândeam că soţul va păţi ceva la serviciu. Dar nu! A tot băut şi a făcut ciroză la ficat. A murit după ce s-a pensionat de boală. La 32 de ani am rămas singură cu doi copii.

La o altă întâlnire cu Părintele, 1-am întrebat ce să fac: să mă mai căsătoresc sau nu. Mi-a spus că dacă mă recăsătoresc – alţi copii, alte necazuri. Am hotărât să nu mă mai căsătoresc. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Pe Părintele Arsenie, 1-am cunoscut prima dată lă Drăgănescu, unde picta în biserică. Mai întâi, a vorbit cu soţia despre boli, cum că toate bolile pe care le are sunt din cauza nervilor. I-a zis că femeile rămân sănătoase prin naşterea de copii, iar cele care nu au încă copii sau nu au destui copii, se îmbolnăvesc de nervi şi le doare capul, de nu are nimeni ce să le mai facă. Ne-am dus acasă şi, în aproximativ o lună de zile, tot timpul îmi venea să plâng şi simţeam o mângâiere, o bucurie şi o pace în suflet, de nu se poate spune cuiva, în cuvinte. La fel a fost şi cu soţia. Eu, din momentul acela şi până la plecarea lui la cele veşnice, m-am dus mereu lă dânsul. Îmi făceam drum şi doream ca măcar să îl văd şi după aceea să plec acasă.
În timpul cât am fost în biserică, un om s-a dus la Părintel Arsenie şi a zis: „Părinte, am un băiat care vorbeşte cu o fată şi eu aş vrea să nu se ia". Părintele a zis: "Mă, tu eşti o pacoste pe capu femeii tale. Tu trebuia să ai şapte copii şi nu ai decât doi. Să ştii că, cu aceştia doi, s-ar puteu să ajungi la bătaie şi să fie mai iuţi de mână decât tine. Aceştia doi răzbună pe ceilalţi fraţi pe care nu i-ai făcut. Tu nu mergi la biserică şi dacă ţi-ar fi spus preotul vostru ce ţi-am spus eu, l-ai fi bătut. Dar mie nu mi-e frică de tine şi ţi-aş spune şi mai multe, dar s-ar putea să mai fie aici, de la tine din sat, şi să-ţi auzi vorbe". (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Odată, Părintele era în biserica de la Drăgănescu şi vorbea cu lumea. Îl chema pe fiecare aproape de dânsul şi îi zicea păcatele în auzul tuturor. L-a întrebat pe un bărbat de 46 de ani, cu femeia bolnavă: „Câţi copii aveţi, măi?". Omul a zis că are 3 copii. „Şi ceilalţi unde-s, măi? Ori i-aţi aruncat pe gârlă?". Omul i-a spus că n-a aruncat nici un copil pe gârlă. „Şi atunci – zice Părintele – atunci unde sunt ceilalţi? Ştiu că nu i-aţi înecat în gârlă, dar i-aţi „ aruncat " aşa cum faceţi voi. Uite, ce-ţi spun. Du-te şi lămureşte- ţi, femeia să mai facă încă un copil şi nu va mai fi bolnavă. Dacă va mai da naştere încă unui copil, vă va ierta Dumnezeu o parte din păcate, dar să ştiţi că vă mai rămân multe păcate. Ai înţeles, măi?". „Am înţeles Părinte" – a zis omul. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Odată, Părintele Arsenie i-a spus unui tânăr care venise la el: „Dacă vrei să mai.faci o facultate, promite-i lui Dumnezeu că nu vei lua şpagă de la nimeni. Şi să mai laşi femeile. Atunci îţi va mai reveni vederea, că văd că porţi ochelari şi vei reuşi să ajungi doctor " (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
Mă bucur cât voi trăi că 1-am cunoscut pe Părintele Arsenie, reuşind prin aceasta să-mi menţin credinţa şi să mi-o întăresc. Eram bolnavă şi slăbită [din cauza avorturilor făcute sub ameninţările soacrei] şi am fost pentru un sfat la Maica Teoctista, care zăcea la pat, în Voila (răbda multă durere, fiind bolnavă cu coloana vertebrală şi auzind un sunet insuportabil în cap). Ea m-a îndrumat să merg la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Când am ajuns la Drăgănescu, Părintele era în curtea bisericii cu mai mulţi creştini. Le ştia păcatele la fiecare şi-i îndruma cum să o ia pe calea cea bună, să se lase de păcate. Când mi-a venit rândul, ştiind de ce sunt acolo, mi-a zis: „Unde-s ceilalţi?". I-am spus: „Părinte, sunt pierdută" şi cu lacrimi în ochi 1-am rugat să-mi ajute să-mi cresc copiii şi în starea în care mă aflam. Mi-a spus că nu sunt pierdută, că trebuie să-mi duc crucea, dându-mi porunca să merg cât mai des sub patrafir. A doua oară când am mers la Drăgănescu aveam 32 de ani. Mi-a zis să mai fac un copil: „Cu greu, o să mai ai un copil". Aşa a fost. După ce am rămas însărcinată am mers iar la dânsul şi mi-a zis să stau sub supravegherea medicilor. La naştere însă, n-am avut nici un medic. Surorile se agitau, iar eu mi-am văzut moartea cu ochii. Am născut greu, prin declanşare de sarcină, o fetiţă care, din cauza surorilor care au tras de ea, nu putea mişca mânuţa dreaptă. Am fost cu ea 1a doctori la Bucureşti, iar aceştia mi-au spus că mânuţa nu se mai poate reface şi că va rămâne cu ea aşa (nemişcată şi mai scurtă). Atunci, o sora a mea, Nela, a mers la Părintele Arsenie şi mi-a adus mir de la Sfântul Maslu. Am uns fetiţa mereu cu mir şi m-am rugat cu lacrimi la Dumnezeu şi – minune – într-o bună zi fetiţa şi-a mişcat mânuţa. Am fost cu ea la control la doctorii din Bucureşti, care au rămas uimiţi zicând: „Numai printr-o minune dumnezeiască s-a putut vindeca". Eu mulţumesc lui Dumnezeu, Măicuţei Sfinte şi Părintelui Arsenie, care m-au ajutat şi mă ajută.
De multe ori am fost la Părintele Arsenie cu surorile mele şi de câte ori mergeam, veneam de acolo cu o linişte sufletească şi cu o putere pe care nu le pot descrie. Ne încărcam cu o putere care ne ajuta să ne ducem crucea. (Viorica Fărcaş, 48 ani, Voila)

Câteva din sfaturile Parintelui Arsenie:
- Dacă ai ajuns la căsătorie, ia aminte ce faci. Căsătoria a doua de obicei este mai rea ca prima.

- Decât fuga de riscurile eredităţii şi decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.

- Nu este bine să te bagi în căsătoria cuiva.

- În vremurile de pe urmă se vor scula copiii asupra părinţilor de a-i ucide şi părinţii asupra copiilor de a-i ucide. (Maria Matronea, Sibiu)

sursa ortodoxia.md