Trupul nu se incinereaza, nu se face salata, nu se da la pesti, nu se arunca pe apa, nu se arde in foc si nu se topeste la masina de facut sapun..

Trupul nu se incinereaza, nu se face salata, nu se da la pesti, nu se arunca pe apa, nu se arde in foc si nu se topeste la masina de facut sapun... ci se aseazain mormant cu mare disciplina, fiindca este plin de Duh Sfant, fiindca e Casa Sufletului si desi sufletul pleaca.. raman reminiscente de Duh Sfant in el. Daca ai pe cineva in spital in stare vegetativa, de ce nu spui medicului: Lasa-l doctore, nu-l mai chinui! Care e dorinta noastra? Poate se face sanatos! Sanatatea aceea pe care o avem in minte si o dorim, este de fapt dorinta de Viata Vesnica. Tu, vrei ca acel suflet sa plece linistit si multumit si atunci depui tot efortul posibil! 

sursa youtube.com

RĂSPUNSUL PATRIARHIEI ROMÂNE LA DEZINFORMĂRILE ASUR

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

Întrucât Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) desfășoară în aceste zile o campanie agresivă de dezinformare prin mass-media printr-o serie de informații eronate referitoare la sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru Cultele religioase cu scopul vădit de manipulare a opiniei publice, Patriarhia Română reamintește următoarele:

Statul român nu plătește integral salariile personalului clerical și neclerical, ci asigură doar o contribuție de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învățământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate și contribuțiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităților bisericești. 

Această situație este consecința secularizării averilor bisericești de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreținere, iar Statul român și-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent și întreținerea lăcașurilor de cult. În prezent, cea mai mare parte a proprietăților bisericești nu au fost încă retrocedate proprietarilor de drept.

De remarcat faptul că sumele plătite de unitățile bisericești pentru plata impozitelor și asigurărilor sociale aferente salariilor personalului deservent sunt aproximativ egale sau depășesc valoarea contribuțiilor la salarii primite de la bugetul de Stat. De exemplu, în fiecare lună valoarea totală a contribuțiilor la salariile personalului din Administrația patriarhală este de 557.472 lei, iar suma plătită de Patriarhia Română la bugetul de Stat pentru impozitele pe salariile integrale, asigurări de sănătate și contribuții sociale este de 575.087 lei. Oricine poate constata faptul că ceea ce se primește de la bugetul de Stat sub forma sprijinului salarial se întoarce la bugetul public prin plata impozitelor și a contribuțiilor sociale aferente. 

Din cei 14.231 de preoți și diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizați exclusiv din fondurile proprii ale unităților bisericești, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizați neclericali sunt plătiți integral de Biserică. 

Precizăm că personalul bisericesc clerical și neclerical se numără printre categoriile socio-profesionale din România cu cele mai mici salarii. În numeroase comunități din țară, în special din mediul rural, din cauza sărăciei și a migrației în străinătate, preoții nu mai reușesc să-și completeze salariile din fonduri proprii, pentru majoritatea acestora sprijinul salarial de la bugetul de Stat reprezentând unicul venit sigur pentru întreținerea familiei. De reținut este și faptul că anual sumele alocate în bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezintă doar 0, 4 % din buget, adică de peste 10 ori mai puțin decât sumele alocate pentru învățământ și sănătate. 

Referitor la personalul monahal, precizăm că Statul nu plătește integral salariile a 10.000 de călugări și călugărițe. Din cei aproximativ 8. 500 de călugări și călugărițe ortodocși, numai starețul/stareța și preotul slujitor din mănăstiri primesc contribuție de la bugetul de Stat la salariu, adică doar câteva sute de persoane.

În ceea ce privește cei aproape 7. 700 profesori de religie, menționăm faptul că aceștia au același statut cu celelalte cadre didactice din învățământul românesc și sunt salarizați de Ministerul Educației. În acest sens, considerăm că prezența religiei în programa de învățământ din școlile publice este un drept câștigat de poporul român în Decembrie 1989. De altfel, potrivit sondajelor și studiilor sociologice realizate în ultimii 15 ani, majoritatea românilor apreciază rolul orei de religie în formarea și educarea tinerei generații. 

Statul român nu oferă subvenții de la bugetul de Stat pentru opera social-filantropică a Bisericii! Cele aproximativ 55 de milioane de lei folosite în anul 2011 de Biserica Ortodoxă Română pentru susținerea celor aproximativ 700 de instituții social-filantropice destinate tuturor categoriile sociale defavorizate de care beneficiază în mod constant aproape un milion de români săraci provin exclusiv din fonduri proprii și donații ale credincioșilor. 

În același timp, Patriarhia Română și alte eparhii din țară derulează cu succes programe social-educaționale la nivel național din fonduri europene (Hristos împărtășit copiilor, Alege școala! etc.) ai căror beneficiari sunt zeci de mii de copii, adolescenți și tineri, iar la nivel local există numeroase proiecte sociale derulate de eparhii în parteneriat cu autoritățile locale și alte ONG-uri. 

Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm faptul că, potrivit Codului fiscal (art 15, alin. f), cultele religioase sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru: venituri obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult, potrivit legii, venituri obținute din chirii, alte venituri obținute din activități economice, venituri din despăgubiri în formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, în anul curent și/sau în anii următori, pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea, în nume propriu și/sau în parteneriat, de servicii sociale, acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor." Această prevedere din Codul fiscal se fundamentează pe art. 29, alin. 5 din Constituția României, dezvoltat în Legea cultelor nr. 489/2006, unde se menționează: Statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale (art. 7 alin. 1); Autoritățile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun și sprijină activitatea acestora. (art. 9 alin. 3). 

Trebuie menționat că în momentul elaborării Codului fiscal, ținănd cont de faptul că cea mai mare parte a proprietăților bisericești nu a fost încă retrocedată Bisericii, legiuitorul a avut în vedere identificarea unor surse de finanțare pentru întreținerea lăcașurilor de cult și a celorlalte clădiri bisericești, precum și a lucrării social-filantropice și educaționale desfășurată de Culte în beneficiul populației, care este incomparabil mai amplă și eficientă decât cea a ONG-urilor. De altfel, în toate țările europene există facilități fiscale pentru Culte condiționate de folosirea fondurilor strict pentru activitatea specifică desfășurată în societate. 

În același timp, pentru activitățile economice desfășurate prin societăți comerciale, Cultele plătesc taxe și impozite potrivit legislației în vigoare asemenea tuturor agenților economici din țara noastră. 

În România, potrivit statisticilor oficiale, sunt 20.240 de școli cu personalitate juridică și arondate, iar nu 4. 700 de școli așa cum dezinformează reprezentanții asociației seculare, adică de peste 4 ori mai multe instituții de învățământ. Dacă astăzi în România se închid spitale și școli, aceasta se întâmplă nu din cauza Bisericii Ortodoxe Române, ci ca urmare a scăderii numărului populației, inclusiv a celei școlare. 

sursa http://basilica.ro/

Urât este la Domnul omul prost și mândru

În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam.

În viața mea deși am fost prost și un urât, dar aveam oleacă de încredere în mine, adică mi se părea că pot și eu ceva, încă mai mult decât altul, și când mi se întâmpla vreo umilire mă mâniam.

Odată părintele stareț a venit în biserică într-o duminică și eu cântam ''Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă''. Se vede că eu cântam cu ton, că doar era biserica plină de lume. Atunci părintele stareț Vladimir vine încetișor în strană și mă scoate afară:

- Măi prostule, ce te fălești cu glasul tău de măgar! Urâtule, prostule...

Atunci eu, în loc să fac metanie și să zic: ''Iartă-mă, preacuvioase părinte'', m-am mâniat și am fugit în pădure, zicând în mintea mea că numai din răutate mi-a făcut acest gest, ca să mă facă de rușine față de lume. Așa că toată ziua am umblat prin pădure mânios, făcând fel de fel de planuri. Seara, când am venit la chilie, am găsit o hârtie pe masă pe care scria: ''Iartă-mă, părinte Paisie, că te-am supărat''.

Tot el a câștigat, că și-a cerut iertare.

Așadar, m-a cam stăpânit mânia, se vede că tot din cauza încrederii mândriei, că scrie undeva că urât este la Domnul omul prost și mândru.

(Ieroschimonah Paisie Olaru, Dă-le, Doamne, un colțișor de rai!, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 163)

sursa doxologia.ro

Care este deosebirea dintre relațiile de dependență și dragoste autentică?

Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să-ți realizezi la modul optim posibilitățile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine și să faci ceva fără mine.” În relațiile mature rămâne întotdeauna mult spațiu pentru satisfacerea necesităților proprii, pentru atingerea propriilor scopuri și pentru creșterea individuală a personalității. În asemenea relații rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

Nu putem stabili o relație emoțională profundă cu alt om altfel decât dobândindu-ne propria autonomie psiholigică. Relațiile de acest fel se disting prin sentimentul de bucurieși libertate ce se revarsă asupra celor din jur de la această pereche, precum și prin profunda percepere a partenerului, prin colaborare și încredere. Motivația întrării într-o asemenea relație este reprezentată de dragoste.

Respectul față de granițele proprii și față de granițele celorlalți, față de propriile interese și necesități și față de interesele și necesitățile celorlalți sunt trăsătura caracteristică a acestor relații. Dragostea matură spune: „Voi face tot ce-mi stă în putere ca să te ajut să-ți realizezi la modul optim posibilitățile, chiar dacă asta înseamnă că uneori va trebui să fii departe de mine și să faci ceva fără mine.” În relațiile mature rămâne întotdeauna mult spațiu pentru satisfacerea necesităților proprii, pentru atingerea propriilor scopuri și pentru creșterea individuală a personalității. În asemenea relații rămâne întotdeauna loc pentru Dumnezeu.

Dragostea autentică nu este un sentiment de proprietar: ea îl respectă și îl admiră pe partener, nu îl folosește pentru a-și satisface necesitățile proprii, pe când în relațiile de dependență partenerul este perceput ca o proprietate.

Dragostea autentică aduce un sentiment de satisfacție și senzația unei vieți armonioase, în care există un nivel redus de anxietate și ostilitate, pe când în relațiile de dependență nu există senzația de satisfacție și armonie, în schimb există multă nemulțumire și mânie refulată, multe pretenții reciproce.

(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, pp. 30-31)

sursa doxologia.ro

O fotografie din 1903, realizată la Mănăstirea Russikon, surprinde apariția miraculoasă a Maicii Domnului. În 2015 s-a descoperit în arhiva mănăstirii negativul imaginii!

Negativul unei fotografii, care surpinde aparitia clara si miraculoasa a Maicii Domnului in Manastirea Sfantul Pantelimon din Muntele Athos si care a fost realizata in anul 1903, a fost descoperit în aceste zile (ianuarie 2015) in arhivele mănăstirii.

Din cate se stie, in Muntele Athos, de peste 100 de ani, se celebreaza Sarbatoarea Aparitiei Minunate a Maicii Domnului in Manastirea ortodoxa Sfantul Pantelimon, oficiindu-se slujbe speciale si Sfanta Liturghie, an de an. Este vorba despre o aparitie minunata a Maicii Domnului, intr-o fotografie facuta in timp ce staretul manastirii si calugarii din manastire le imparteau paini celorlalti calugari mai nevoiasi, care vietuiau pe acelasi Munte Sfant cu ei. Impartirea painilor se facea, regulat, la portile manastirii. Sarbatoarea Aparitiei Maicii Domnului in Manastirea Pantelimon este cinstita, de asemenea, si in intreaga Rusie, pe data de 21 august, tot de peste 100 de ani.

Fotografia si minunea au avut loc in anul 1903, cand un calugar s-a hotarat sa fotografieze momentul in care staretul manastirii si ceilalti calugari imparteau painile. Se stie ca, la acea vreme, sa faci fotografii era un lucru destul de greu, aparatul de fotografiat realizand mai intai un negativ al imaginii, dupa care se developau pozele propriu-zise. Nu existau alte tehnici speciale de prelucrare sau de producere a unei fotografii, fiind perioada de inceput a fotografiatului.

Sarbatoarea Aparitiei Minunate a Maicii Domnului se tine, deci, de peste 100 de ani, in Muntele Athos si in Rusia, si inca din primii ani de dupa minune, s-a realizat chiar si o Icoana a Minunii Aparitiei Maicii Domnului, iar calugarii au inaltat in manastire o capela special inchinata acestei minuni. Icoana este cinstita si ea pe 21 august, in ziua de sarbatoare a Aparitiei. Problema este, insa, ca doar aceasta icoana se pastrase, si nimeni nu mai stia ca exista si fotografia originala a acestei minuni. Nimeni nu mai stia ce se intamplase cu ea. Icoana si sarbatoarea din calendar ramasesera singurele dovezi ale aparitiei minunate. Mai multe incendii, in care au ars multe alte negative ale altor fotografii si carti si dosare intregi, si alte distrugeri au avut loc in aceasta manastire, in acesti peste 100 de ani, asa incat se crezuse ca si aceasta fotografie originala – negativul, dupa care se realizase chiar si icoana si care a dus la infiintarea sarbatorii Aparitiei Maicii Domnului, se pierduse.

In aceste zile, insa, cu ocazia unor lucrări efectuate la arhiva fotografiilor vechi a mănăstirii, a fost descoperit exact negativul acestei fotografii, care surprindea aparitia minunata a Maicii Domnului. Dupa acest negativ, in urma cu peste 110 de ani, un calugar developase fotografia minunata. Astfel, de acum, exista si dovada ca fotografia era originala si ca aceasta este varianta originala, bine developata. Fără îndoială, chiar si aceasta descoperire, care are loc astazi, in 2015, la peste 110 de ani de la evenimentul în cauză, este tot o minune, dacă tinem cont de incendiile, greutatile si conditiile grele prin care a trebuit sa treaca si sa supravietuiasca timp de aproape un secol manastirea. Cel mai mare incendiu, care distrusese mare parte din arhive, avusese loc in anul 1968. Asa incat, practic, nu mai exista nicio speranta sa fie descoperit exact acest negativ, după ani si ani de distrugeri.

Starețul de astazi al Mănăstirii Sfântul Pantelimon, Arhimandritul Ieremia (Alehin), a declarat, conform revistei grecesti Athosul Rusesc, cu aceasta ocazie minunata: “Descoperirea negativului original, dupa care a fost facuta fotografia Aparitiei Minunate a Maicii Domnului, este o minune a Preasfintei, care demonstreaza ca Egumenita [Stareta] Muntelui Athos [asa cum o numesc calugarii din Athos pe Maica Domnului] este cu adevarat prezenta in mănăstire și primește lucrarea vietuitorilor sai – dupa măsura puterii lor [painea]”.

Minunea de astazi, a descoperirii negativului, a fost comunicată imediat întregii obsti de calugari a manastirii, pentru mangaierea si intarirea duhovniceasca a acestora. Cu ocazia acestui eveniment, au fost inaltate in aceste zile, din nou, rugăciuni de mulțumire Maicii Domnului, și au fost facute fotografii dupa negativul din anul 1903. Fotografiile cu negativul au fost distribuite tuturor călugărilor și pelerinilor. Negativul este prezentat si in materialul de fata.

Dar, ce se vede, mai exact, in acesta fotografie? Fotografia a fost surprinsa in momentul in care staretul de atunci al Manastirii Sfantul Pantelimon si calugarii manastirii le distribuiau paini calugarilor mai nevoiasi din Munte. Dupa ce un calugar a developat fotografia, a vazut cu surprindere ca pe fotografie apare silueta unei femei, imbracata in calugarita [egumenita – asa cum o numesc calugarii din Muntele Athos pe Maica Domnului], care pleaca si ea, de la rand, cu o paine in mana, asemenea calugarilor nevoiasi. Calugarii au fost siguri ca Aceasta Egumenita nu poate fi nimeni altcineva decat Maica Domnului, intrucat, nu trebuie sa uitam, niciodata femeile nu au avut si nu vor avea acces pe Muntele Ahos – tocmai din aceasta cauza, fiindca acest munte sfant ii este inchinat doar Maicii Domnului. Accesul femeilor este interzis in Muntele Athos. Prin urmare, Maica Domnului era prezenta in mod nevazut (pentru ochiul uman) la acest eveniment, cand se imparteau painile, și apare in partea stângă a fotografiei, foarte clar. Pentru calugarii din Athos, minunea, care a ajuns sa fie, de atunci sarbatorita an de an, fiind trecuta si in calendarele ortodoxe, a insemnat o dovada ca intr-adevar rugaciunile lor pe munte si muntele sfant sunt inchinate Maicii Domnului, iar Maica Domnului se afla in chip real pe acest munte.

Ceea ce este cel mai surprinzător – isi continua povestirea staretul din ziua de astazi – este faptul ca fețele călugărilor erau indreptate in cu totul altă parte, ceea ce ne demonstreaza ca acestia nu vazusera absolut nimic.

Descoperirea negativului dupa care a fost developata aceasta fotografie, in aceste zile, in 2015, este cu certitudine o noua minune si o bucurie pentru calugarii din Athos dar si pentru noi, toti credinciosii ortodocsii: stim si vedem ca Maica Domnului este permanent printre noi.

sursa sfantulmunteathos.wordpress.com

Dacă vrei să ajuţi Biserica, îndreaptă-te pe tine însuţi!

Înainte de a începe citirea din Sfinţii Părinţi, fă cel puţin două minute de rugăciune, ca să te lumineze Dumnezeu să înţelegi noimele dumnezeieşti. 

Să nu iei în mâini reviste murdare, nici măcar aruncate să nu fie prin camera ta, ca nu cumva vreodată, împins de vârtejul vârstei tale, să fii îndemnat de vrăjmaşul să te uiţi prin ele, deoarece nu numai că te vei răni, dar şi tangalachi te va batjocori, lucru pentru care te vei căi şi vei suferi.

De asemenea, să nu citeşti cărţi sau tipărituri care cuprind subiecte bisericeşti care te revoltă, dacă vrei să-ţi păstrezi liniştea, deoarece tu nu eşti în măsură să rezolvi astfel de probleme serioase. Tu ai nevoie de cărţi care să te ajute la pocăinţă. Dacă vrei să ajuţi Biserica, îndreaptă-te pe tine însuţi şi îndată se va îndrepta o părticică a Bisericii. Iar dacă ar fi făcut toţi lucrul acesta, Biserica ar fi fost îndreptată.

De aceea, limitează-te la cărţile Sfinţilor Părinţi despre care am vorbit şi îndepărtează-te de cărţile „nesărate” ale unor scriitori contemporani, care pun numai titluri mari pentru a trezi interesul duhovnicesc, dar care te obosesc chiar şi numai citindu-le. Unul ca acesta se aseamănă cu vaca ce are ieslea plină de paie şi se osteneşte toată ziua mestecând şi rumegând, dar în cele din urmă nu dă nici un pahar de lapte.

Înainte de a începe citirea din Sfinţii Părinţi, fă cel puţin două minute de rugăciune, ca să te lumineze Dumnezeu să înţelegi noimele dumnezeieşti. Dacă nu-ţi ajunge timpul de studiu, nu este nevoie să te grăbeşti să termini capitole, deoarece scopul nostru nu este să terminăm capitole, ci să ne rămână ceva în cap.

(Cuviosul Paisie Aghioritul,  Epistole, Editura Evanghelismos, pp. 24-25)

sursa doxologia.ro

Povestea neurochirurgului de top care s-a întors după 40 de ani din SUA pentru a deveni preot în România

Ștefan Mindea a plecat în Statele Unite cu părinții, când avea 4 ani. A devenit doctor, s-a specializat în neurochirurgie și a fost șef al secției de neurochirurgie la prestigioasa Universitate Stanford. Acum, la aproape 40 de ani, a decis să se reîntoarcă în România, unde operează în continuare, dar unde slujește și ca diacon la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Constanța. În plus, este student al Facultății de ­Teologie și urmează să devină preot.

„În România este nevoie de oameni pregătiți“

Doctorul Mindea spune că singurul lucru pe care l-ar putea reproșa SUA este lipsa unui anume contact cu pacientul. ”Am observat acest lucru când am avut șansa de a opera în România. Am văzut clar că este nevoie de oameni pregătiți. Sunt foarte mulți pacienți cu tumori cerebrale, cu afecțiuni la coloană și mi-am dorit să împlinesc dorința de a face ceva pentru pacienții români prin ceea ce am făcut la nivel de performanță în America”.

S-a lovit în România de problemele pe care le au și ceilalți medici: salariu prost, lipsa conferințelor, a unor obiective pentru a progresa în educație și capacități. ”Sunt multe cerințe din partea sistemului, dar medicilor nu li se oferă ajutorul necesar pentru a ajunge la o anumită performanță”, spune doctorul. Mai mult, statul român i-a cerut să-și echivaleze studiile, proces care a durat circa un an. Acum profesează ca neurochirurg. ”Deoarece locuiesc în Constanța împreună cu familia, voi demara un proiect prin care vom oferi servicii de foarte înaltă calitate. Dorim să aducem neurochirurgia în zona Dobrogei, a Tulcei”, a mărturisit doctorul pentru Asociația Salvează o inimă.

 

Este specializat în intervenții minim-invazive care tratează afecțiuni cerebrale, cum sunt tumorile, și leziuni sau afecțiuni la coloană. ”Foarte mulți pacienți, când se operează la cap sau la coloană în România, au diverse sechele. Tehnica minim-invazivă implică aparatură de vârf cu neuromonitorizare și alte tehnologii deosebite, pentru a oferi pacientului maximă siguranță în timpul operației și o recuperare cât mai rapidă după intervenție”, spune Ștefan Mindea.

Operează și în Elveția pentru anumiți pacienți care din diverse rațiuni nu vor să fie operați în România. Susține însă că tehnica pe care o folosește în Constanța este ”absolut de vârf și comparabilă direct cu cea de la Stanford, de la microscop, neuromonitorizare, sistem de navigație, interoperative imaging”.

Cum se împacă medicina cu credința

Diaconul Ștefan Mindea spune că provine dintr-o familie credincioasă, în care se ținea post. Pentru el, între medicină și credință nu există o contradicție.

”Mi-am dorit de când eram în liceu, dar după ce am aplicat și am fost acceptat la facultatea de medicină, am mers pe varianta asta care m-a solicitat foarte mult. A urmat rezidențiatul, apoi am profesat în State la neurochirurgie și treptat am crezut că nu mai există posibilitatea respectivă. N-am uitat, dorința am păstrat-o în inimă mereu. Prin mila lui Dumnezeu și prin faptul că m-am întors în țară am avut ocazia să realizez acest vis. În State, într-adevăr, era o viață frumoasă, nu erau lipsuri materiale, profesional era foarte bine, dar nu văd cum aș fi găsit ocazia să fac teologia, să fiu hirotonit diacon. Chiar și doar pentru această realizare duhovnicească, consider că decizia de a reveni în România a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea. Acum pot să combin tratamentul corpului cu cel al sufletului. Nu poți să ajuți un pacient când tratezi strict afecțiunile trupului. Trebuie să iei în calcul și starea sufletească a bolnavului respectiv. Fiecare om este o entitate creată de Dumnezeu, pe lângă trup are un suflet, iar acesta din urmă este, de fapt, cel mai important. Văd acest lucru la pacienții paralizați, imobilizați la pat cu diverse probleme, pe care, din păcate, ca neurochirurg, nu am cum să îi ajut. Au o liniște, au o pace, Dumnezeu le dă speranță, îi întărește. Un medic care neglijează sufletul sau nu îi acordă atenția necesară nu are cum să îi fie de folos unui pacient”, spune chirurgul-diacon.

Acesta mai afirmă că, în calitate de medic, îți dai seama foarte repede că Dumnezeu îngăduie să tratezi și să faci anumite lucruri de folos pentru un pacient. ”Medicul tratează, Dumnezeu vindecă! Este un principiu despre care mereu le atrag atenția rezidenților, cei aflați în formare ca medici, să nu pice într-o mândrie nesănătoasă și să nu se vadă mai capabili decât sunt”, a conchis Ștefan Mindea.

Ce le transmite tinerilor

”Pentru cei tineri, mesajul ar fi să nu părăsească țara. Ideea asta vine de la părintele Iustin Pârvu, nu este doar a mea. E clar că omul are anumite nevoi materiale, dar nu trebuie să prețuiască banul, aspectul material mai mult decât sufletul lui. În mare parte, cei care merg în străinătate vor da de o luptă uriașă menită să-i despartă de rădăcina lor, de a fi români. Vor fi îndemnați să se integreze în alte sisteme, să se lepede uneori chiar și de credința lor și sunt cazuri concrete în această privință! Deci, mesajul pentru cei tineri ar fi să prețuiască munca și serviciul, dar nu cu prețul credinței sau al familiei și al copiilor, care vor suporta repercusiunile.”

» Prof. dr. Ștefan Mindea a fost director al secției neurochirurgie și chirurgie spinală oncologică a Centrului Medical Universitar Stanford și profesor universitar în chirurgia spinală minim-invazivă la aceeași instituție. Timp de cinci ani consecutiv, a fost premiat în Top 5 al celor mai buni chirurgi de la Universitatea Stanford. Anterior, și-a încheiat studiile în medicină la Northwestern University Medical School din Chicago, iar specializarea în neurochirurgie la Northwestern Memorial Hospital și la Stanford University School of Medicine. Ștefan Mindea s-a întors în România după aproape patru decenii petrecute în SUA

sursa romanialibera.ro

Confesiunea colonelului care l-a arestat pe Părintele Arsenie Boca

Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa... şi nu era nimeni în cameră. Camera goală!

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme responsabil cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat vine un domn îmbrăcat civil. Și-mi povestește următoarele: Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe părintele Arsenie. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut niște fiori… Zic: Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum. Şi zice: Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am dat demisia, văzând minunile Părintelui! Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult. Şi zice: Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume - că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se pună de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor... Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: N-am fost numai eu. Am fost trei - eu, un căpitan și încă unul - ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele și să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Trebuia să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat... Și-mi zice: Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam... ”. Părintele ştia dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic și eu unTatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele Tatăl nostru s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus... ”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo...

Și zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua și m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa... şi nu era nimeni în cameră. Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduceţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva! Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea „Pace tuturor.!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi continuă colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiți că eu îmi dau demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei - o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

(Pr. Ghelasie Țepeș, Părintele Arsenie Boca – Fiți îngăduitori cu neputințele oamenilor, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50)

sursa doxologia.ro

"Dumnezeu este cea mai frumoasa prietenie posibila". Sfaturile parintelui Pantelimon de la manastirea Oasa

VIZIONATI INTERVIUL AICI

In interviul acordat corespondentului ProTV Alex Dima, parintele ne vorbeste despre tinerete, inocenta, despre cum viata in manastire te poate salva de mediocritate si despre cum calugaria este cel mai nonconformist mod de viata.

Tineri batrani la 16 ani
REPORTER: Ce fel de tineri vin aici?

PARINTELE PANTELIMON: Altfel de tineri vin aici. Spuneam odata ca noi la manastire ducem o viata ca in povesti. Cum e basmul tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Si viata de manastire este asa o cale care te duce de la batranete spre tinerete si de la moarte spre viata. Si atunci, tinerii vin aici pentru ca aici gasesc tineretea ca mod de a fi, ca stare permanenta, ca promisune.

Cand eram elev eram ingrozit de gandul ca voi ajunge adult pentru ca mi se parea ca adultii nu mai au nicio sclipire in ochi, nu mai au nicun ideal de viata si traiesc un cotidian plat, ca se plafoneaza. Eram ingrozit de gandul ca si ei au fost tineri ca mine si uite cum au ajuns si eu sunt tanar si voi ajunge la fel. Nu stiam cum sa evit ceea ce eu consideram o condamnare la o imbatranire a sufletului, la o moarte a idealului.

Cat esti tanar crezi in ideal, dar cand inaintezi in varsta se consuma acel entuziasm si acea efervescenta specifica tineretii, se consuma si oamenii intra intr-o rutina. Pentru mine asta a fost un argument care m-a dus pe calea manastirii. Un argument intrupat in persoana parintelui Teofil Paraianu. Cand l-am intalnit pe parintele Teofil eu aveam vreo 16 ani si parintele avea vreo 65 de ani si in momentul intalnirii eu m-am simtit mai batran, mai murdar si mai uzat decat parintele Teofil.

Omul e facut pentru o tinerete vesnica
Tinerii care vin aici vin pentru ca identifica tineretea ca stare si ca destin. Destinul vietii de manastire sau destinul oricarui om este tineretea. Omul este facut pentru o tinerete vesnica, daca el insa isi cheltuie potentialul vietii atunci el isi cheltuie acel talant al tineretii si eu cu el dispare orice stralucire si din suflet si din privire.

REPORTER: Ce simtiti cand vin asa de multi tineri?

PARINTELE PANTELIMON: Noi simtim ca suntem in stare de asediu. Dar este un sentiment pe care nu il percepem negativ, ca pe o povara ci ca pe o provocare. Adica e mult mai confortabil fara tineri. Tinerii sunt cum sunt ei, galagiosi, uneori dezordonati dar pentru noi sunt o provocare pentru ca trebuie sa ne depasim si noi conditia noastra ca sa le facem fata. Si conditia intelectuala si nivelul de intelegere al vietii si al provocarilor.

Sunt o provocare benefica, ne indeamna sa ne depasim. Sa nu folosesti un limbaj de lemn si nu sa fi demodat ci nerealist. E o tinerete pe care o tot reinvestesti. Ce e specific tineretii e o dinamica. Viata de manastire, cu toate ca pare o miscare circulara, este de fapt o miscare in spirala. Cercul nu ajunge niciodata in acelasi punct din care a plecat, este sau mai sus sau mai jos.

De multe ori tinerii vor, dar nu au definit ceea ce vor. Si tu ii ajuti sa isi defineasca dorintele. dorintele autentice pentru ca exista si alte dorinte induse. Toata industria comertului stie foarte bine sa genereze dorinte la care sa raspunda cu produse. Pe langa acestea sunt si dorinte reale, de multe ori nedefinite. Cand te adresezi unui tanar trebuie sa stii sa te adresezi din interiorul lui, nu sa-i vorbesti din afara.

Manastirea, ca un sportiv

E foarte important sa le vorbesti din interrior, ei sa se oglindesca in tine. La manastire este si un model de comunitate, un mod de a socializa. Intr-o manastire bine inchegata este fundamentala solidaritatea, solidaritatea si sincronizarea. Adica manastirea ca si obste este ca un sportiv care escaladeaza un munte, un perete vertical. Acolo fiecare membru, fiecare muschi trebuie sa se concentreze la urcus si sa se sincronizeze perfect cu celelalte componente ale trupului. Asa este obstea manastirii: un trup care escaladeaza un munte.

REPORTER: La adulti unde se pierde tineretea?

PARINTELE PANTELIMON: Se pierde la tinerete, atunci se pierde tineretea. Adica tineretea este o zestre cu care tu te nasti in viata de adolescent. Nu te nasti de la inceput, ci mai este o nastere in adolescenta, o trezire, o constientizare a propriei identitati si atunci tanarul se trezeste dintr-o data inzestrat cu multe puteri, si sanatate si inteligenta si perspicacitate si entuziasm si cu foarte multe puteri… Foarte multe calitati care crede el ca sunt un capital infinit, care nu se va secatui. Dispunand de acest capital in interes personal, in interes egoist pentru propriiile placeri, fara sa isi dea seama ele se consuma. Si dupa ce s-au consuma nu le mai poti decat cu multa osteneala recupera. Deci atunci se cheltuie tot acel capital. Iubirea trebuie inmultita, la fel si inocenta.

E foarte important sa stii sa imbatranesti frumos. Uitati-va, prin comparatie, ce frumos imbatraneste o casa traditionala taraneasca, ce frumos imbatraneste si cu demnitate moare si se stinge si se integreaza in natura si cum moare o cladire batrana de sticla, moderna, de metal si polistiren… cat de urat imbatraneste. La fel e si cu omul. Omul care se alimenteaza din traditie si credinta imbatraneste frumos, pe cand omul care se alimenteaza din necredinta si se alimenteaza dintr-o viziune materialista imbatraneste ca si orasele de fier in care traim, adica imbatraneste artificial, urat.

REPORTER: Ati spus ca inocenta trebuie inmultita. Cum sa o inmultim?

PARINTELE PANTELIMON: Orice virtute o dobandesti in relatie. Nu poti sa dobandesti o virtute sau valoare din carti. Cartea contine o informatie dar nu are si puterea sa te duca la indeplinire.

Calugar inseaman “batran frumos”. “Kalos” in greaca inseamna si frumos si bine, de unde ne vinefilocalie care inseamna iubire de bine, de frumos. “Geron” inseamna batran. Virtutile batranului nu mai sunt aceleasi cu ale copilului. Inocenta nu mai este aceeasi ci este lucrata.

Distractia e o fuga de sina 
Tu daca la un moment dat ii pictezi omului tot peisajul lui launtric in fata si ii arati ca intelegi exact toate starile prin care le trece, atunci se deschide. Atunci cand se intalneste cu adevarul, il recunoaste. In momentul in care se intalneste cu propriul sau adevar pe care poate nu si-l vedea sau de care nu era constient, adevar care de cele mai multe ori este dureros. De aceea oamenii si evita sa se intalneasca cu ei insisi pentru ca intalnirea cu ei insisi este foarte incomodaa si atunci oamenii prefera sa fuga de ei insisi. Asta inseamna si cuvantul distractie. “Distra ego” inseamana fuga de sine, deci o fuga o inspre distractie isneamana o fuga de sine pentru ca intalnindu-te cu tine dintr-o data iti vezi negativele si e poate spune ca intra in criza constiinta ta.

Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de numultumire in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.

Curajul ne salveaza
Omul cand cand are curaj nu mai este atent la confort sau suferinta. Curajul te scoate din zona senzorialului. Omul, cand are o atitudine curajoasa, nu-l mai intereseaza aspectele astea - ca ai de suferit, ca o fi bine, ca n-o fi bine, esti foarte determinat in ceea ce faci, esti foarte motivat si poti sa suporti foarte multe si puterea de suportare creste exponential. Asta face curajul.

Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a unei programe scolare. De fapt noi nu predam, noi marturisim care este experienta noastra si care sunt concluzii le la care noi am ajuns in urma unei framantari de zeci de ani. Am tot framantat la ele, dupa ce am venit in manastire, dupa ani de zile inca mai descopeream tot felul de mecanisme si resorturi din adancul fiintei care erau strambe si care generau in continoare o atitudine si gandire stramba in rapoart cu lumea, cu oamenii, cu Dumnezeu.

Si ne-am tot uitat in adancul nostru pana am corectat si poate nu am reusit sa descoperim toate mecanismele defecte din subteranele gandirii. Dar astea sunt concluzii care vin din viata, nu sunt lucruri care vin din manual. Tinerii care vin aici vin au alta deschidere. De multe ori chiar daca nu o au, deschiderea se produce aici pentru ca orice spatiu se impregneaza de gandurile, emotiile pe care le are omul. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare. Atunci, manastirea fiind un spatiu al deschiderii sufletului catre Dumnezeu, intrand in aceast spatiu, aceasta ambianta, aceasta energie a locului declanseaza si in tine o deschidere. Si de aceea si tu te deschizi.

Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze binele, il blocheaza pe Dumnezeu. Chiar daca omul e pacatos el trebuie sa se straduiasca sa faca binele

Ce gasesc tinerii in manastire
Tinerii care vin aici fac lucruri care depasesc cu mult masura pe care o au ei acasa si le fac impreuna. Asta ii ajuta sa le fie foarte usor, sa nu le simta ca pe o povara. In timpul muncii ai tot timpul cate un calugar pe langa tine, cate un preot care in functie de situatia in care esti, te indeamna, iti spune despre viata lui, mie asta imi place

Primul lucrur pe care il facem este sa le consumam energia. sa ii calmam. si atunc ii ducem fie la treburi, fie ii urcam pe munti. Facem ceva sa le umplem ziua de dimineata pana seara si ei se linistesc si au alta liniste, dispozitie sufleteasca si capacitate de a discuta si a asimila.

Se zambeste mult si la oras, toate afisele iti zambesc, toate angajatele, vanzatoarele iti zambesc. Dar dincolo de zambet nu este nimic. Este un mare gol sau am putea sa spunem ca este o mare minciuna in multe cazuri in spatele acelor zambete.

REPORTER: Ati facut Arte?

PARINTELE PANTELIMON: Da. 5 ani de zile si la cateva zile dupa licenta am venit la manastire. Aveam 23 de ani si de atunci au trecut 16 ani. Ruperea de lume s-a produs cu ezitari si indoieli si incertitudini. pentru ca nu stiam daca pot sa duc acest mod de viata care este destul de abrupt. Am plecat la manastire sa ma hotarasc daca sunt sau nu de manastire

Ca tanar aveam idealuri. si ma refer la idealuri nu la utopii. M-am gandit la un principiu pe care l-a enuntat parintele Teofil Paraian: zicea ca ce faci te face. Lucrurile pe care le faci intra in componenta ta si te modeleaza. Orice faci incepand de la gand de la fapta, de la cuvant intra in componenta ta si te modeleaza, toata informatia care intra in tine pe toate caile si atunci am inceput sa gandesti acel principiu invers. Daca eu am un ideal de devenire ce fapte ar trebui eu sa eu sa fac in sensul implinirii idealului pe care eu il aveam. Mi-am dat seama ca in lume nu aveam resurse interioare suficiente si mi-am dat seama ca daca as fi ramas in lume m-as fi condamnat la o viata comuna din punctul meu de vedere, adica as fi naufragiat in mediocritate. Si m-am gandit ca viata de manastire te poate modela in sensul in care eu proiectam atunci un ideal de a fi.

Aveam ezitari pentru ca viata de manastire inseamna o viata de privatiuni. Renunti la cariera, renunti la bucuria unei iubiri, unei familii si asa mai departe. Nu stiam daca pot sa enunt la lucrurile acelea dar stand la manastire mi-am dat seama nu imi lipseste nimic.

REPORTER: Ce va lipseste din viata de lume?

PARINTELE PANTELIMON: Nimic. Daca imi lipsea ceva probabil ca nu mai eram aici. Asta a fost o uimire de a mea, stand in manastire sa vad ca nu imi lipseste nimic. Am regrete, dar nu pentru ceva din lume ci pentru nedesavarsirile mele. Nu am ajuns sa lucrez la potentialul meu maxim. Sunt la 60-70%, e putin.

Am avut un prieten care a murit mergand pe munte, era de varsta mea. Si m-am gandit, eu daca as muri as avea regrete? Si mi-am dat seama ca da. O succesiune de neimpliniri duc la neimplinire. Un om nu poate sa ajunga la implinire daca nu este in fiecare moment al vietii implinit. Or numai o succesiune de impliniri duce la implinire, pentru ca omul in orice moment al vietii este un rezumat al vietii lui de pana atunci. Si atunci am inceput sa imi evaluez asa viata si sa imi dau seama ca trebuie sa trag mai mult de mine ca mai am inca potential inca nelucrat si ca potentialul se reinoieste numai epuizandu-l.

REPORTER: Potential in ce sens? Faceti-ma sa vizualizez o neimplinire

PARINTELE PANTELIMON: Orice om este inzestrat cu niste resurse, fizice, intelectual, spirtuale si am putea sa adaugam si resursele culturale. Si toate aceste resurse trebuie lucrate. Omul in tot timpul trebuie sa se depasesca pe sine, sa inainteze pe toate aceste patru cai de angajare in viata. Zice parintele Teofil ca omul trebuie sa se depaseasca prin credinta si sa se daruiasca prin iubire. Nu este suficient numai sa ai iubire daca nu ai ce sa daruiesti, daca ceilalti nu se pot impartasi de ceea ce reprezinti tu. Si atunci parintele a impus acest binom: sa te depasesti prin credinta si cultura si sa te daruiesti prin iubire. Si atunci ar trebui sa fie o constanta a vieti. aceasta dinamica a depasirii, pentru ca daca nu te depasesti oamenii se plictisesc de tine.

Oamenii nu isi cunosc masura
Tot timpul sa aduci o noutate si cand zic noutate nu ma refer la diversitate care este cumva o noutate rasturnata pe orizontala existentei, ci noutate ca innoire, ca aprofundare, ca esentializare a ta. Trebuie sa patrunzi tot mai profund in tine, sa activezi tot mai mult potentialul din tine, potential care este latent.

Noi nici nu stim care este masura omului. Traim cu o constiinta a unei masuri foarte chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru ca nu avem curajul sa ne gandim mai mult. Oamenii nu mai stiu care este masura umanitatii. Cand S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu prin viata sa si cuvintele Sale El ne-a revelat ce este Dumnezeu dar ce este si omul, care este masura omului.

REPORTER: Pentru dumneavoastra ce este Dumnezeu?

PARINTELE PANTELIMON: Dumnezeu pentru mine este cea mai frumoasa prietenie posibila. asta este Dumnezeu. Cea mai frumoasa relatie din toate relatiile posibile, singura care nu tradeaza si singura care si-a manifestat prima prietenia.

REPORTER: Ati avut tradari?

PARINTELE PANTELIMON: Da, orice om tradeaza. In momentul in care intr-o relatie eu sunt preocupat de propriile interese eu te tradez pe tine.

Iubirea de sine ne-o da Dumnezeu ca si masura. Zice sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau ca pe tine insuti, deci iubirea de sine este masura iubirii aproapelui. Sfintii Parinti fac distinctie intre iubirea de sine si iubirea irationala de sine si zic ca masura tuturor relele este iubirea irationala de sine sau am putea spune iubirea irationalului din sine. Inseamna ca atunci cand te iubesti pe tine insuti in mod real urmaresti implinirea ta.

Daca oamenii n-ar avea iubire de sine, care este masura si iubirii aproapelui, nu l-ar cauta pe Dumnezeu. Nu si-ar dori propria implinire. Falsul egoism sau iubirea irationala de sine este o devire a iubirii de sine care este de fapt motorul care intretine acesta dinamica a devenirii umane.

Care este adevarata fericire
Nu trebuie sa iti doresti sa fi in fiecare moment fericit, cred ca este vorba de o neintelegere a omului in raport cu ce e bine pentru el si cu ce nu este bine. Omul considera ca, daca are o problema, este nefericit. Dar nu problema il face nefericit, ci frica de ea. Domnul Hristos nu ne invata, nu ne scapa de problemele exterioare ci exorcizeaza frica de ele. si atunci cand nu iti mai este frica de ele esti deasupra lor. Oamenii isi gandesc fericirea ca o absenta a oricaror probleme din viata lor si intodeauna cand apare o problema incearca sa o elimine nu sa o rezolve. Eu traduc fericirea in sentimentul de implinire.

REPORTER: Dumneavoastra ati avut momente de fericire?

PARINTELE PANTELIMON: Da, cum sa nu. Sunt sentimente complexe, nu poti sa spui ca e euforie sau implinire, sunt sentimente suprapuse.

Credinta este o vedere si un model de a cunoaste. Asa cum simturile nu sunt date pentru a patrunde in tainele realitatii materiale, credinta este la celalalt capat al mintii. Am putea spune ca pipaim nevazutul cu credinta. Este un mod de cunoastere la fel de veridic pentru cel care o are ca si vederea, ca si cunoasterea aceasta prin ratiune.

Credinta o ai. As putea spune ca nu exista om care sa nu aiba constiinta propriului suflet. Nicun om nu se poate concepe pe sine ca nemaiexistand. Nu este doar o frica de moarte. nu este doar un instinct al supravietuirii ci orice om are acel sentiment ca este mult mai mult decat aspectul sau vazut.. Lumea care e in sufletul nostru e creata din aceeasi materie ca si sufletul nostru. Si dincolo de lumea spirituala este Dumnezeu care este dincolo de toate si care le cuprinde pe toate.

Dumnezeu ti se descopera daca esti sincer. Sa fii sincer inseamna sa nu fi interesat, pentru ca interesul altereaza vederea realitatii. Atunci cand eu sunt interesat intr-o relatie cu cineva interesul imi distorsioneaza imaginea celuilalt.

REPORTER: Cum il gasim pe Dumnezeu?

PARINTELE PANTELIMON: Dumnezeu te gaseste. Cine se aseamana se aduna. Daca vrei sa te aduni cu Dumnezeu trebuie sa i te asemeni. Dumnezeu e Dumnezeu. Dar s-a facut si om si ne-a arat ce inseamna ce inseamna sa fi om. Nu trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu in dumnezeuirea Sa ci in umanitatea asumata de Dumnezeu. Sa fim oameni de omenie, sa fim oameni buni.

Credinta este accesibila oricui,este foarte simplu. Am putea reduce credinta la un dicton: ceea vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le intai voi lor. Atat. Mu este nimica complicat. Nu este nimic initiatic in credinta. Numai sa fii bun.

Relatia cu Dumnezeu
Sa nu avem cu Dumnezeu o relatie interesata, in care eu numai ii cer ci sa avem pur si simplu o relatie, o relatie de dragul relatiei. E ca si cand eu nu m-as uita niciodata la tine ci m-as uita la ce as putea sa iau de pe tine. Ce ai tu si ce as putea sa obtin de la tine, asta inseamna sa ai o relatie interesata cu Dumnezeu. E foarte dureros pentru Dumnezeu sa fie privit in acest fel de oameni. Dar oamenii nu mai stiu in ziua de azi sa gandeasca altruist si gandesc in termenii eficientei, in termenii propriului interes. Dumnezeu se ascunde in simplitate. Numai cineva care este slab vrea sa para tare.

Calugarul este o sfidare la adresa lumii. Din punctul meu de vedere viata de calugar este cel mai nonconformist mod de viata. Un calugar se fereste de a cadea in rutina, in mediocritate. Aceasta fuga de rutina te tine intr-o excentricitate continua.

Este o viata frumoasa viata de manastire. Oamenii in ziua de astazi nu stiu sa mai recupereze frumosul. As putea spune ca frumosul este o sursa a fericire, dar cand ma refer la frumos ma refer in sens mult mai amplu. Si un comportament este frumos. Frumusetea nu este altceva decat o constiinta ca exista dincolo de lumea asta ceva mai frumos si ca lumea asta oglindeste o alta realitate

REPORTER: De ce depinde schimbarea in bine a unui om?

PARINTELE PANTELIMON: De propria libertate. Daca vrei sa fi bun iti lucrezi binele. Bineinteles, cu ajutorul lui Dumnezeu. Schimbarea in bine inseamna schimbarea in a fi bun. Zicea parintele Paraianu ca masura sfinteniei este masura bunatatii. Un om cat e de bun atat e de sfant.

REPORTER: Daca de sfatul dumeavoastra ar depinde fericirea unor oameni, ce le-ati spune?

PARINTELE PANTELIMON: Ce le spun e sa isi asume viata si sa se asume pe ei insisi. Din aceasta asumare incepi sa traiesti. In momentul in care te impaci cu tine insuti, te accepti asa cum esti. Nu iti doresti sa fii altcineva.

Eu zic ca viata trebuie recuperata. Sa iti recuperezi propria gandire, propria identitate, sa gandesti in termenii tai, sa te intrebi cine esti? Sa ai o opinie care sa fie a ta, nu sa iti fie indusa din mediu. Eu cand am mers la biserica, fiind tanar nu am mers pentru ca imi placea la Biserica. Aveam aceeasi reactie de repulsie fata de ritualism si institutie. Am mers la biserica nu de voie ci de nevoie, pentru ca ma simteam murdar sufleteste si simteam ca in biserica e o putere care e curata. Mergeam la slujba si nu stiam ce slujba este dar simteam ca este un loc care ma curata.

Tineretea, un dar pentru Dumnezeu
Sunt foarte bucuros ca am plecat de tanar la manastire pentru ca mi se pare ca la Dumnezeu trebuie sa ii dai ce e mai bun. Nu e un cersetor, sa ii arunci resturile, trebuie sa Ii dai ce e mai frumos. Ii dai cei mai frumosi ani ai vietii tale, de asta este bine sa iti descoperi vocatia de tanar, pentru ca o incarci cu cele mai curate puteri care se manifesta in special la tinerete.

REPORTER: Ce le recomandati tinerilor?

PARINTELE PANTELIMON: Indemnul meu este sa te definesti tu pe tine insuti. Asta presupune efort, e mult mai facil pentru un copil sa se joace pe calculator decat sa deseneze. Eu am ajuns sa pictez pentru ca nu am avut televizor, jocuri pe calculator. Daca as fi avut n-as fi rezista fascinatiei. Ce le recomand tinerilor este sa isi recupereze timpul pentru ca cine controleaza timpul controleaza formarea personalitatii.

Oamenii cred ca pentru a deveni mai profunzi trebuie sa faca alte lucruri , sa duca un altfel de viata. Noi zicem ca nu trebuie sa duci un altfel de viata. ci trebuie sa duci altfel aceeasi viata. Sa faci altfel lucrurile pe care le faci. omul nu se sfinteste nu numai prin rugaciune, se sfinteste prin tot ceea ce face. Prin felul in care merge, prin felul in care se comporta in trafic, prin felul in care se comporta la serviciu, in relatia cu ceilalti oameni. Toate trebuie sa ajunga sa devina o rugaciune. Fanditi va cum era viata omului de la tara: casa era o prelungire a bisericii si un simbol al lacasului din Imparatia Cerului. Si munca ii aducea aminte de Dumnezeu, tot ce facea il duceau cu mintea la Dumnezeu. Taranii se sfinteau nu prin rugaciune ci prin tot ce faceau. Omul, daca vrea sa se schimbe trebuie sa schimbe raportarea la tot ce face. Zicea parintele Arsenie Boca ca fundamental este ca omul sa aiba conceptie de viata crestina. Adica sa ma comport, sa ma adresez, sa imi increstinez comportamentul, tinuta, atitudinea, in relatia cu aproapele.

sursa http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/

Și tu vrei să fii preot?

Ești tu gata să-i asumi pe toți cei pe care Domnul ți-i va scoate în cale? Ești tu gata să le porți poverile, cu dragoste? Ești tu conștient că a te ruga pentru lume înseamnă a-ți vărsa sângele și că asta înseamnă a urma dragostei Domnului, care Și-a vărsat sângele din iubire pentru noi? Ești tu gata să nu-ți zdrobești vrăjmașii, ci să-i învingi prin dragoste?

Nu cred că este vreun student de la Teologie sau vreun elev de Seminar care să nu-și fi dorit măcar o dată să ajungă preot. Și mai cred că foarte mulți dintre ei, la întrebarea „ce vrei să devii?” răspund cu multă convingere: „preot”. Și tot timpul m-am întrebat dacă suntem într-adevăr conștienți de ce înseamnă preoția și la ce ne cheamă ea. Eu mă cutremur adesea când aud pe cineva că spune cu atâta convingere că își dorește să ajungă preot. Ori e sfânt, ori nu are o înțelegere adâncă a acestei chemări. Și tot timpul m-am întrebat ce înseamnă aceasta, trecând peste aspectele ei exterioare și peste „publicitatea” mai mult sau mai puțin negativă pe care i-o face presa.

În tratatele despre preoție se spune adesea că preotul este prelungirea mâinii lui Dumnezeu, prelungirea gurii lui Dumnezeu. Sau ar trebui să fie. La asta este chemat. Și aș îndrăzni să spun că preotul este prelungirea dragostei lui Dumnezeu. Părintele Sofronie afirmă că Hristos, Iubirea desăvârșită, își dă propria Viață, pentru ca ceilalți să trăiască, și primește de la ei, în schimb, moartea. La asta este chemat și preotul. Înainte de a afirma cu atâta convingere că vrei să te faci preot, să meditezi la asta. Tot părintele Sofronie spune că dându-ne viața celorlați, noi primim de la ei clevetiri, prigoane, sărăcie, lepădare. În schimbul vieții pe care le-o dăm, oamenii ne răsplătesc împovărându-ne cu moartea lor, și aceasta este calea noastră. Ești așa de convins că vrei să urmezi o astfel de cale, că poți să duci pe umeri o astfel de cruce?

Părintele Sofronie spune că inima noastră trebuie să se lărgească până la acele dimensiuni unde ne vom îngriji de fiecare dintre frații și surorile noastre. Dragostea către fratele trebuie să devină cuprinsul vieții noastre. Îi vezi tu pe ceilalți ca pe frații tăi sau abia aștepți să-i întrebi: „Cum mai ești, fiule?”

Ești tu gata să-i asumi pe toți cei pe care Domnul ți-i va scoate în cale? Ești tu gata să le porți poverile, cu dragoste? Ești tu conștient că a te ruga pentru lume înseamnă a-ți vărsa sângele și că asta înseamnă a urma dragostei Domnului, care Și-a vărsat sângele din iubire pentru noi? Ești tu gata să nu-ți zdrobești vrăjmașii, ci să-i învingi prin dragoste? 

Dacă atunci când afirmai cu atâta convingere că îți dorești să ajungi preot, aveai în vedere toate acestea, iartă-mă pentru timpul pe care l-ai pierdut citind aceste rânduri. Dar dacă vedeai preoția doar prin prisma celor exterioare, atunci aruncă-te în brațele Domnului și roagă-L cu inimă zdrobită să-ți arate calea în care să mergi.

Iar tu, care nu ai făcut facultatea de Teologie, să știi că tot la asta ești chemat de Domnul. Asta e calea noastră, a tuturor. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuiește pre noi și lumea ta!

sursa doxologia.ro

De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

– Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

– Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

– Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

Extras din interviu cu Pr. Pantelimon de la Oașa, Formula AS, nr. 973, anul 2011

sursa http://ortodox.md/